luni, 11 februarie 2013

Copistul de oameni


Alessandro Baricco - Mr. Gwyn

Zice lumea ca acest Baricco este mare scriitor, asa ca am tot incercat sa ma apropii de el (cu Ocean Mare si Novecento), dar cum in urma volumelor aparute in Romania nu am reusit, am zis ca poate daca citesc ceva in original  mi se va sterge cumva senzatia pe care mi-au dat-o traducerile, de limbaj fortat, care incearca sa suplineasca facilitatea unor idei cu tenta coelhiana prin muzicalitate si figuri de stil.
Mr. Gwyn incepe bine, are o idee simpatica si originala: un scriitor englez cunoscut, Jasper Gwyn, publica intr-o zi in Guardian o lista de 52 de lucruri pe care nu doreste sa le mai faca niciodata. La 43 de ani, hotaraste ca printre aceste lucruri se afla si scrisul. Nu este vorba de o pierdere a inspiratiei ci, dupa cum si-a motivat si Philip Roth anul trecut decizia de a se opri din scris, constata ca si-a pierdut interesul si pasiunea in domeniu. In plus, eroul nostru doreste sa schimbe perspectiva, sa faca ceva cu totul diferit, sa-si gaseasca un sens in viata. Premiza interesanta a cartii porneste de la meseria pe care o adopta, aceea de creator de tablouri scrise, de copist de oameni, de pictor de suflete. Portretele sale sunt create din cuvinte ce incearca sa surprinda esenta, intreaga imagine a protagonistului, istoria lui. Modul in care dezvolta insa autorul aceasta idee nu m-a prins deloc: repetitiv, monoton, insirand aceleasi si aceleasi tabieturi necesare pentru a intra in starea de gratie a creatiei. Iar personajele principale, Mr. Gwyn si asistenta sa, Rebecca, fata cu chip frumos si cu corp disproportionat, primul model al tablourilor sale, raman destul de sterse si neconvingatoare. Sa nu mai amintesc ca ma deranjeaza din start ideea rolului mesianic al scriitorului / autorului, certitudinea capacitatii de cuprindere a unei personalitati in 4, 5, 10 pagini...  
Baricco are un anume gen de... nu stiu cum s-o numesc, infatuare literara poate, prea multe certitudini, prea multe sentinte, fraze banale, platitudini pe care le tranteste cu aerul ca ar spune un mare adevar absolut, de genul "Quando muore qualcuno, agli altri spetta di vivere anche per lui (Cand cineva moare, ceilalti trebuie sa traiasca si pentru el)"; "tutti siamo qualche pagina di un libro, ma di un libro che nessuno ha mai scritto (J.G. spunea ca suntem cu totii paginile unei carti, dar ale unei carti pe care nimeni nu a scris-o)." Daca ar fi sa scrie cineva cartea pe care o reprezint, sper din tot sufletul ca acela sa nu fie Baricco!
Din pacate amprenta lui Melville (imaginea de pe coperta este formata din cuvinte din Bartleby) nu a ramas decat pe coperta, nu si in scrisul lui Baricco, ce-si pastreaza manierismele constatate si in cartile citite in traducere, chiar daca aici delirul poetic anterior are o mai mare coerenta epica.
E o carte facuta din prea multe taceri pentru un pictor al cuvintelor, simti ca panza ramane pe undeva goala, ca are detalii nefinisate, ca ii lipseste fluiditatea si se termina cu o investigatie detectivistica fortata, ce putea lipsi. Cu Mr. Gwyn, cred ca incercarile mele de apropiere de acest scriitor au luat sfarsit. Sa nu intelegeti ca e o carte necitibila, dimpotriva, este cursiva, usor de citit, dar obositoare prin repetitia imaginilor, prin senzatia ca are ceva important de spus, dai paginile mai departe, o duci pana la capat si acolo te simti cumva dus de nas si constati ca revelatia promisa nu a avut loc. Pentru mine e o carte slabuta, chiar daca nu o pierdere totala de timp (mi-a retinut totusi atentia pana la sfarsit, desi cred ca mai mult prin promisiunea neonorata de a capata o turnura surprinzatoare si de dragul limbii italiene), citind si alte opinii am vazut oameni mai mult decat incantati...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.